joi, 16 decembrie 2010

Tema 3

I.                   Lumea la sfarsitul sec. XX                           1 ora
-          Lumea la sfarsitul sec. XX
-          Marile imperii coloniale

Doc. 1
„Lumea de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor a fost marcată de apogeul celei de-a doua revoluţie industriale. Progresul industrial s- a reflectat, în primul rând, în apariţia unor noi surse de energie - petrolul şi electricitatea - care au condus la dezvoltarea transporturilor şi telecomunicaţiilor electricitatea - care au condus la dezvoltarea transporturilor şi telecomunicaţiilor comprimat ce au practic, timpul şi distanţele. Metalurgia şi industria chimică au cunoscut o largă diversificare a produselor. Oţelul şi aluminiu au activizat construcţiile de maşini. Aeronautica şi construcţiile navale, îngrăşămintele şi materialele plastice, mătasea artificială, farmacia etc. au transformat radical modul de viaţă al oamenilor .”
C.Hlihor, ISTORIA SECOLULUI XX, Bucuresti, 1999


Sarcina de lucru: Sa se identifice 3 consecinte ale revolutiei industriale care au contribuit la inceperea razboiului.

 Doc.2

„Stăpânirea unor puncte şi zone strategice a fost un alt element care a stimulat lupta marilor puteri pentru colonii. Lordul Lamington declara, în 1903, că pentru Marea Britanie "Golful Persic (...) ne este necesar întrucât constituie o apărare a graniţei Indiei".  Strategii Rusiei ţariste afirmau că pentru Rusia esenţial era să aibă "ieşire" la Mările "calde". Italia, la rândul ei, calcula avantajele pe care le-ar aduce stăpânirea unor baze navale Marea Roşie şi pe tarâmul african al Mediteranei. Germania considera că pentru dezvoltarea sa economică controlul unui "drum" spre Persia şi India era vital. Tânăra mare putere asiatică, Japonia, îşi dorea o zonă de "protecţie strategică" până pe coastele Coreei pentru a bara expansiunea bazelor militare ruse. Expansiunea colonială a fost justificată prin nevoia de a diminua presiunea demografică din "bătrânul" continent, de refacerea unui prestigiu "şifonat" de înfrângeri cum a fost cazul Franţei  şi Italiei. Omul politic italian afirma: "La ce bun unitatea, dacă ea nu poate să ne asigure forţă şi grandoare ?””
C.Hlihor, ISTORIA SECOLULUI XX, Bucuresti, 1999

Sarcina de lucru: Sa se identifice zone de expansiune unde puterile europene se infruntau pentru dominatie.

Atentatul de la Sarajevo

În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei şi moştenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student naţionalist sârb-bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susţinuţi de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naţionalişti pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei. Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care exista deja în Europa. Rebeliunile de la Sarajevo provocate de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand au fost instigate de minoritatea sârbă. Deşi acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru Primul Război Mondial, cauzele reale trebuie căutate în deceniile premergătoare, în reţeaua complexă de alianţe şi contrabalansuri care s-au dezvoltat între diferitele puteri europene, în urma înfrângerii Franţei şi a proclamării Imperiului federal german (Al II-lea Reich), sub conducerea "cancelarului de fier", Otto von Bismarck, în 1871.

marți, 14 decembrie 2010

Tema 2

Sarcina de lucru:
1. identificati, pe baza videoclipului, ce teritorii din Africa apartin tarilor europene in 1914.
2. care sunt cauzele pentru care exista o rivalitate intre tarile europene in ceea ce priveste acapararea de noi colonii?
3. care sunt cele 2 blocuri politico-militare formate in Europa.

Colonialismul in Africa


sursa: youtube.com

duminică, 12 decembrie 2010

Tema 1

Enumerati, cu ajutorul imaginilor si al cunostintelor anterioare, imperiile care au existat de-a lungul istoriei.

Tema va fi scrisa pe http://langusorin.wikispaces.com/

Mari imperii



sursa maps of war

Imperiul colonial francez

Franţa a avut posesiuni coloniale în diferite forme, începând cu secolul al XVII-lea până în deceniul al şaptelea al secolului trecut. În secolele al al XIX-lea şi al XX-lea, imperiul său colonial era al doilea ca mărime după cel britanic. În momentul de maximă dezvoltare, între 1919 şi 1939, al doilea imperiu colonial francez se întindea pe aproximativ 12.898.000 km². Alături de teritoriile metropolitane, suprafaţa totală aflată sub suveranitatea franceză atingea 13.000.000 km², adică aproximativ 8,7% din suprafaţa uscatului mondial.

Adevăratul început al celui de-al doilea imperiu colonial francez a fost însă anul 1830, când Franţa a invadat Algeria, care a fost cucerită treptat în următorii 17 ani. În timpul celui celui de-al doilea Imperiu Francez condus de Napoleon al III-lea, s-a încercat stabilirea unui protectorat de tip colonial în Mexic, dar francezii au fost nevoiţi să abandoneze experimentul după încheierea războiului civil american, odată cu invocarea de către preşedintele american a Doctrinei Monroe. Intervenţia franceză în Mexic a durat din 1861 până în 1867. Napoleon al III-lea a reuşit să stabilească controlul francez asupra teritoriului Cochin-China (extremitatea sudică a Vietnamului, inclusiv Saigonul), ca şi protectoratul asupra Cambodgiei.
Cea mai mare parte a posesiunilor coloniale franceze au fost cucerite însă după încheierea războiului franco-prusac din 18701871 şi proclamarea celei de-a treia republici (1871-1940). Din bazele din Conchin-China, francezii au cucerit Tonkin şi Annam (în Vietnamul de azi) în 1884-1885. Acestea, împreună cu Cambodgia şi Cochin-China, au format Indochina Franceză, la aceasta fiind adăugat Laos (1893) şi Kwang-Chou-Wan în 1900. În 1849 a fost înfiinţată "concesiunea franceză" din Shanghai, desfiinţată numai în 1946. Francezii şi-au întărit prezenţa şi influenţă în Africa de Nord prin protectoratul asupra Tunisiei (1881). Treptat, Franţa a reuşit să controleze aproape toată Africa nordică, centrală, vestică, (Mauritania, Senegal, Guinea, Mali, Côte d'Ivoire, Benin, Niger, Ciad, Republica Centrafricană, Republica Congo), dar şi enclava estică Djibouti (Somalilandul Francez) până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Expediţia militară Voulet-Chanoine a fost trimisă în 1898 din Senegal pentru a cuceri Bazinul Ciad şi să unifice toate teritoriile franceze din Africa de Vest. Această expediţie a cooperat cu alte două expediţii (Misiunea Foureau-Lamy şi Misiunea Gentil), care înaintau din Algeria şi cursul mijlociu al fluviului Congo. Odată cu moartea războinicului musulman Rabih az-Zubayr, considerat cel mai mare conducător al zonei, completată ce crearea Teritoriului Militar Ciad în 1900, Misiunea militară Voulet-Chanoine Mission şi-a îndeplinit toate obiectivele. Brutalitatea acţiunilor militarilor francezei a provocat un mare scandal la Paris. În 1911, Marocul a devenit protectorat francez.
Franţa a stabilit colonii şi în Pacificul de Sud: Noua Caledonie, insulele din Polinezia Franceză (Insulele Societăţii, Marquesas, Tuamotou), iar împreună cu britanicii au stabilit un control bipolar asupra Noilor Hebride.
Francezii au reuşit ultimele lor mari cuceriri coloniale după încheierea primului război mondial, când au primit mandate asupra fostelor teritorii otomane care formează în zilele noastre Siria şi Libanul şi asupra celor mai multe colonii germane, aşa cum au fost Togo şi Camerun. O notă caracteristică proiectelor coloniale franceze de la sfârştiul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea a fost aşa-numita misiune civilizatoare (mission civilisatrice), prin care se afirma că este de datoria naţiunilor europene dezvoltate să „civilizeze” popoarele înapoiate. Pornind de la această premiză, oficialităţile coloniale au dus o politică de franco-europenizare în coloniile franceze, în special în Africa Franceză de Vest. Africanii care au adoptat limba şi cultura franceză şi s-au creştinat au primit cetăţenia franceză şi dreptul la vot.




sursa: wikipedia.ro

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Primul Razboi Mondial

Cum au influentat razboiele evolutia  umanitatii?


Care sunt principalele cauze ale razboiului?
Care sunt caracteristicile acestui razboi?
Care sunt principalele consecinte ale razboiului?
Cum a influentat razboiul istoria Romaniei?


Care au fost principalele blocuri miltare?
Cum a reactionat Romania la la inceputul razboiului?
Cum arata aliantele militare in 1916?
Care sunt consecintele intrarii in razboi a SUA?
Care sunt principalele hotarari ale Conferintei de pace de la Paris?